CAPITOLUL 11: ALTERNATIVE REALE

Michael Parenti, “Împotriva Imperiului”; Capitolul 11

În februarie 1991, în timp ce participa la o întâlnire cu Asociația Comercianților, președintele Bush a vizitat un supermarket model. Când a fost dus la casierie și i s-a arătat cum să treacă niște produse prin scanner, el și-a exprimat admirația, cu entuziasm, pentru „această nouă tehnologie”. Era evident că nu vizitase un supermarket de ani de zile, dacă călcase vreodată în vreunul.

Incidentul este emblematic pentru dimensiunile ascunse de clasă ale procesului nostru politic. Oameni, care niciodată nu au călcat într-un magazin și niciodată nu trebuie să-și facă vreo grijă despre ce buget pentru hrană au, stabilesc politici pentru oamenii care sunt obligați să-și numere fiecare bănuț.

Politica de sănătate e formulată de oameni care niciodată nu au fost obligați să aștepte la coadă la un spital public. Politica de transport e decisă de invidzi care niciodată nu au fost nevoiți să aștepte un autobuz în stație sau să caute un loc de parcare. Sistemul nostru de educație e reglementat prin legi de oameni care niciodată nu și-au trimis copilul sau nepotul la o școală publică.

Politica noastră de îngrijire zilnică a oamenilor e stabilită de invidizi care au bone. Politica de recreație publică e în mâinile unor oameni care își fac vacanțele pe domenii private și care niciodată nu au mers să viziteze o piață publică, aglomerată și poluată. Iar legile privind siguranța ocupării locului de muncă sunt scrise de indivizi, care niciodată nu au călcat într-o fabrică sau nu au coborât într-o mină.

Alternativa moderată

Democrații „moderați”, conduși de președintele Bill Clinton, care au ajuns la Casa Albă în 1993, s-au dovedit la fel de loiali în slujirea Americii corporatiste, ca și predecesorii lor republicani.

În timpul primilor săi doi ani în funcție, Clinton, în mod repetat, a observat că recuperarea economică „trebuie să vină de la/prin sectorul privat”. A luptat ca un leu pentru North American Free Trade Agreement (NAFTA) și pentru General Agreement on Tariffs and Trade (GATT), ambele susținute cu scopul de a scurtcircuita câștigurile obținute în protecția mediului, protecția consumatorilor și protecția muncitorilor – prin întreruperea puterii suverane chiar a statelor-națiune, dând puteri și dreptul unor tribunale nealese, internaționale, secrete, de a stabili standarde de investiții.

În plus, administrația Clinton nu a făcut aproape nimic legat de criza de mediu, nimic legat de a pune sistemul de transport al țării pe o bază sănătoasă ecologică, nimic în privința dezvoltării unor alternative de surse de energie. Nu a făcut nici o schimbare în politica externă, oferind puțină susținere forțelor democratice din Lumea a Treia, în timp ce a continuat să susțină anti-democrați asasini și ucigași, cum ar fi Jonas Savimbi în Angola. Administrația Clinton a acordat o susținere totală CIA și operațiunilor ei secrete în toată lumea și imperiului global militar, bugetului său gargantuan și scopurilor sale grandioase. Când vine vorba de imperiu, acasă și în străinătate, o schimbare în politica partidului nu aduce aproape nici o schimbare în politica de stat. Imperialismul SUA rămâne neexaminat, neatacat, și în mare un fenomen aproape neperceput în această țară.

În câteva moduri limitate, Clinton a încercat să se ocupe de distrugerea provocată de anii Reagan-Bush. A introdus o expansiune a bugetului de 21 de miliarde din credite de taxe pentru muncitorii cu salarii mici și a creat noi case, pregătire pentru slujbe și programe de dezvoltare a comunităților. Deși masiv inadecvate ca dimensiuni, aceste inițiative au reprezentat o îndepărtare de politicile punitive ale predecesorilor săi. În cea mai mare parte, însă, în privința politicilor imperiului și republicii, administrația Clinton a manifestat o continuitate cu cele anterioare.

Elitele conducătoare economico-politice cred că mediul o duce perfect, cu siguranță doar pe moșiile lor, în stațiunile și în fermele lor. Nu le place ceea ce cred că e alarmist exagerat din partea ecologiștilor, care cer reglementări care să limiteze prerogativele capitalului industrial. Echivalează bunăstarea clasei lor și investițiilor lor cu interesul național, și îi văd pe săraci și pe masele de muncitori ca meritându-și soarta și disprețul din cauză că se presupune că ei contribuie puțin.

Reforma fundamentală e atât de dificilă din cauză că nu servește structurilor de putere actuale. Dar nu ar trebui să fie nici un mister referitor la ceea ce trebuie făcut pentru a îmbunătăți economia și condițiile de viață ale oamenilor.

Cheltuielile militare și conversia la timp de pace

Interesele republicii nu ar trebui să mai fie sacrificate intereselor imperiului. Cheltielile miliare se țin lanț de 40 de ani și sunt cauza majoră a datoriei naționale de 4 trilioane de dolari, a deficitelor care o iau razna, a infrastructurii care e distrusă, a poverii fiscale sufocante. Au transformat Statele Unite din cel mai mare creditor în cel mai mare cheltuitor din lume și debitor.

Pentru a economisi un trilion de dolari în următoarea decadă, ar trebui să tăiem bugetul umflat al risipitorului Pentagon cu două treimi în următorii ani. Pentru a economisi și mai multe miliarde în fiecare an și pentru a minimiza pagubele enorme făcute mediului, guvernul SUA ar trebui să înceteze cu toate testele nucleare, inclusiv cu cele de sub pământ, să ducă o ofensivă diplomatică pentru o lume liberă de arme nucleare. Ar trebui să închidă aproape toate sutele de baze miliare din străinătate și să înceteze să se mai joace de-a jandarmul auto-numit și global, care spionează pe toată lumea cum se comportă în numele pieței libere. „Proiectarea puterii” forțele, flotele de atac ale marinei, Comandamentul central al SUA (fosta forță rapidă) și alte forțe folosite pentru intervenții armate în străinătate ar trebui toate eliminate pentru că asta nu ar pune nici un pericol pentru securitatea noastră națională. Fiecare dintre aceste tăieri ar economisi miliarde de dolari fără să pună Statele Unite în nici un fel de pericol în străinătate.

Programul spațial, o gaură neagră de 30 de miliarde, trebuie eliminat; contribuția sa majoră a fost să producă distrugere în stratul de ozon. Eliminarea sistemelor elaborate de apărare și rachete care sunt trimise și menținute pentru a duce un război total împotriva unei super-puteri care nu mai există.

Pentru a scăpa de economia de război, efectele economice depresive ar trebui reduse prin susținerea unei conversii masive la o economie pe timp de pace, prin folosirea banilor economisiți de la bugetul militar („dividendul pentru pace”) la nevoile interne, domestice. Milioane de slujbe noi productive pot fi create dacă guvernul investește „dividendele pentru pace” în fonduri pentru nevoile oamenilor și pentru servicii municipale, menținând muncitorii care vor fi disponibizați din industria de apărare pentru slujbe mai productive și mai folositoare social. Trecerea de la cheltuieile de război ar îmbunătăți calitatea vieții și ar duce la o economie mult mai sănătoasă în mod general.

Statul securității naționale

Congresul ar trebui să abolească CIA sau să îi reducă bugetul drastic și pe cel al altor servicii de securitate. Mandatele lor ar trebui limitate la colectarea de informații. Trebuie interzise acțiunile lor subversive și violente, secrete, împotriva mișcărilor sociale din Lumea a Treia, și acei oficiali din servicii, care nu vor să se supună limitărilor legale și care continuă să mențină legături cu crima organizată, trebuie trimiși în judecată. Puterea executivului de a acționa cu efecte criminale și violente împotriva diferitelor popoare, inclusiv al nostru, trebuie scoasă la iveală, atacată și oprită. Legea accesului la informații ar trebui aplicată în loc de a fi subminată de către cei care spun că nu au nimic de ascuns, și care ascund de fapt aproape tot ce fac.

Trebuie să înceteze războaiele de contra-insurgență sponsorizate de SUA împotriva săracilor din această lume. Trebuie eliminat orice ajutor străin pentru regimuri care sunt implicate în violarea de drepturi ale omului, împotriva popoarelor lor. Miliardele de dolari din banii de taxe ai SUA, care merg spre conturile din băncile elvețiene ale autocraților străini, trebuie mai bine cheltuite pe serviciile pentru oameni de la noi de-acasă. Trebuie renunțat la interdicțiile de călătorie și de comerț impuse Cubei și altor țări, care au îndrăznit să devieze de la ortodoxia pieței libere. (Pentru a realiza aceste scopuri, și mai multă presiune trebuie făcută asupra Washingtonului. În cea mai mare parte a deceniului, zeci de mii de susținători din SUA ai revoluției sandiniste nu au făcut aproape nimic în sensul lansării unei ofensive politice anti-intervenționiste în interiorul SUA, din cauză că erau prea ocupați să meargă în Nicaragua să participe direct la revoluție. La fel în privința Cubei: mulți avocați ai schimbării în politica SUA către această țară au consumat cea mai mare parte a timpului și energiei lor, organizând caravane în Cuba, și nu îndreptându-și energiile și protestele către planificatorii de politici de la Washington.]

Reforma electorală

Numai guvernul poate face ca statul să cedeze.

Dar pentru a obține un guvern mai democratic, avem nevoie să tăiem puterea celor cu bani și a lobiștilor. Toți candidații, inclusiv cei de la partidele minore, trebuie să aibă aces la finanțarea campaniei din bani publici. În plus, un plafon strict trebuie impus pe cheltuielile de campanie pentru toți candidații și susținătorii și să nu fie permise nici un fel de scăpări legale de a obține alți bani. Aceste măsuri vor reduce mult puterea candidaților preselectați de către cei cu bani, și la anticiparea rezultatelor electorale.

Diferitele state ar trebui să instituie reprezentare politică astfel încât fiecare vot să conteze și partidele majore să nu mai domine legislativul, având majorități umflate artificial. La fel, e necesară o lege electorală federală standard care să permită accesul ușor la urna de votare pentru partidele altele decât cele majoritare și pentru independenți. [Pentru o discuție mai detaliată asupra sistemului electoral prezent și reprezentării proporționale vezi „Democracy for the Few”, 6th edition (New York: St. Martin’s Press, 1995).]

Presa are nevoie ca de aer să fie democratizată. Undele radio sunt proprietatea oamenilor din Statele Unite. Ca parte din cerințele care li se impun pentru a li se acorda licențe, stațiilor de TV și radio ar trebui să li se ceară să acorde – fără costuri – acces egal la spațiul de emisie pentru toate punctele de vedere politice, inclusiv pentru disidenți și pentru cei radicali, nu doar în timpul alegerilor ci de-a lungul întregului an. Numai așa ortodoxia imperialistă poate fi atacată în fața publicului larg.

Legea pentru reforma fiscală și pentru muncă

Reintroduceerea impozitului progresiv pe venit pentru indivizii bogați și pentru corporații – fără multele scăpări legale și deduceri care încă există. Taxa pe moștenire trebuie consolidată și trebuie introdusă taxa pe averea acumulată, și nu doar impozitul pe venit. În același timp, oferiți relaxare fiscală săracilor care muncesc și angajaților cu venituri mici. Taxarea regresivă pentru Serviciile Sociale trebuie redusă; produce un surplus pe an de 50 de miliarde care este transferat în bugetul general pentru a fi cheltuit pe tot felul de lucruri, altele decât pensiile pentru cei vârstnici. Sau plățile pentru serviciile sociale către cei în vârstă care au venituri mici să fie mărite, astfel ca surplusul să fie cheltuit pentru oamenii pentru care acest serviciu există.

Aboliți legile împotriva muncitorilor de tipul Taft-Hartley care face atât de dificil pentru oameni să se organizeze. Trebuie impusă o lege pentru relațiile de muncă și de protejare a muncitorilor care acum riscă să-și piardă slujbele când încearcă să se organizeze. Angajatorii care refuză să negocieze un contract după ce certificările au fost câștigate trebuie sancționați. Legile restrictive de „drept la muncă” și „magazin deschis”, care subminează negocierile contractelor colective, trebuie abolite. Salariul minim trebuie mărit pentru a atinge un nivel care să asigure un salariu din care se poate trăi. Trebuie adoptată o lege care interzice angajararea spărgătorilor de grevă care sunt folosiți împotriva muncitorilor care fac grevă.

Admnistrația Clinton a promis legi în aceste linii, dar nu le-a oferit niciodată. Clinton nu a făcut nimic pentru a susține legea care interzicea angjararea spărgătorilor de grevă în iulie 1994.

Americanii muncesc tot mai mult și pentru tot mai puțin. În 1960 un absolvent de facultate, cu o performanță mediocră universitară, putea câștiga destul pentru a-și cumpăra un apartament cu trei camere și o mașină, pentru a susține o soție și trei copii. Astăzi e nevoie de doi adulți fără copii care să muncească non stop pentru a obține veniturile care să le permită un standard de viață decent. Deși milioane muncesc mult prea mult decât sunt plătiți, multe alte milioane de oameni nu au de lucru deloc. Ar trebui să inițiem o zi de muncă de 6 ore sau de 4 ore fără tăieri de salarii și fără timp de muncă peste program obligatoriu.

Aboliți NAFTA și GATT, subgterfugiile internaționale care distrug suveranitatea populară din toate țările, care acordă omnipotență corporatismului multi-național, care schilodesc protecțiile pentru muncitori, pentru consumatori, pentru producătorii independenți și pentru mediu.

Agricultura și ecologia

Miliardele de dolari din bugetul federal, care sunt primite de firmele bogate de agribiznis, trebuie redistribuite căre cei aproape două milioane de țărani americani în nevoie. Agricultura organică comercială trebuie încurajată, prin educație și prin subvenții, și trebuie eliminată treptat folosirea de pesticide, îngrășăminte chimice, și hormoni de creștere pentru animalele din zootehnie. Implicați-vă într-un efort concertat pentru restaurarea conservării și ecologică, inclusiv o masivă curățare a pământului, aerului și apei.

Cele mai importante chestiuni cu care ne confruntăm sunt legate de supraviețuirea ecologiei planetei. Dacă această luptă eșuează, atunci nu vom mai face decât să rearanjăm scaunele de pe puntea titanicului.

Trebuie dezvoltate sisteme de mare viteză, de tranzit în masă, de căi ferate, pe magneți, în interiorul orașelor, pentru un transport sigur, rapid și ecologic, și trebuie folosite vehicule alimentate de energia solară și electrică, pentru a minimaliza efectele dezastruoase ale combusitbililor. Stanford Ovshinsky, președintele Energy Conversion Devices, observă că o nou dezvoltată mașină electrică are acum o baterie care-i permite să reziste o viață de om. Folosește materiale sigure ecologic și este ușor de fabricat, cu costuri operaționale și mult mai mici decât mașinile care merg pe benzină (New York Times, 20 iulie 1993). Centralele nucleare trebuie eliminate treptat și trebuie inițiat un program, de care era nevoie de multă vreme, de dezvoltare de surse de energie termale, hidro, eoliene și solare.

Sănătatea și siguranța

Trebuie instituit un sistem de sănătate cu o singură contribuție publică (n.t.: ca cel care încă mai există în România, de exemplu), care să ofere servicii comprehensive către toți, iar pacienților trebuie să li se permită să meargă la doctorul pe care-l aleg ei, așa cum funcționează sistemul în Canada și în alte țări. Nu există nici un motiv pentru a cheltui zeci de miliarde pe asigurări de sănătate (așa cum a propus președintele Clinton) când deja cheltuim mai mult per capita decât oricare altă națiune. Fondurile ar trebui să meargă pentru tratamente medicale și nu către giganticele corporații de asisugări. Folosind contribuția unică, companiile de asigurări vor avea interzis să mai profite de pe urma sistemului de sănătate.

Mii de noi inspectori federali sunt necesari pentru diferite agenții resposnabile de aplicarea legilor de protecție și siguranță a muncii și de protecția consumatorului. „De unde vom lua bani pentru toate astea?” suntem întrebați mereu. Întrebarea nu se pune niciodată cu privire la bugetul de apărare sau la miliardele cheltuite pe subvenții acordate afacerilor. Putem obține fonduri suplimentare dintr-un sistem de taxare mai progresist și din tăierea majoră a subvențiilor către firmele private și tăierea drastică a cheltuielilor militare.

Politica fiscală

Guvernul ar putea înceta cu cheltuielile pentru deficit, taxând chiar clasa financiară de la care se împrumută. Trebuie să înceteze să îi mai mituiască pe bogați cu subvenții pentru investiții și cu alte garanții și să redirecționeze investițiile de capital către scopuri publice non-profit. Trebuie să eliminăm ajutoarele de miliarde de dolari acordate corporațiilor bogate și agribiznisului. N-au decât să trăiască după ce predică: retorica pieței libere.

Datoria națională este o plată prin transfer de la contribuabili către deținătorii de acțiuni, de la muncitori către capital, de la oamenii obișnuiți către cei bogați. La fel ca țăranii din America Latină, contribuabilii din SUA își sacrifică nivelul de trai pentru generații pentru a plăti creditori bogați. Politica de dreapta de a „împrumuta, împrumuta, cheltui, cheltui” trebuie să înceteze. Datoria națională trebuie să fie reeșalonată cu iar compensațiile de la acționarii mici trebuie tăiate și trebuie menținute doar compensații parțiale către cei mari.

Justiție socială și slujbe

Trebuie să înceteze practicile de discriminare sexiste și rasiste din sistemele instituționale, inclusiv în aplicarea și din interiorul legilor și în tribunale. Trebuie impuse cu vigoare legi care să protejeze femeile de abuzurile bărbaților, copiii de abuzurile adulților și homosexualii și minoritățile de crimele din ură și de brutalitatea poliției. Avem nevoie de eforturi mai puternice federale de a lupta împotriva violenței comise împotriva clinicilor de avort și doctorilor de către susținătorii fanatici ai forțării femeilor să nască, ai sarcinii obliatorii.

Inițiați un program masiv de angajare federală care să transfere bunăstarea publică de la imperiu către reconstruirea republicii. În 1994, reprezentantul Matthew Martinez (Democrat din California) a introdus o lege de 300 de miliarde de slujbe pentru a rezolva „cea mai mare rată a șomajului din anii 1930. Un Works Project Administration (WPA, Proiect de administrare a lucrărilor publice), mai cuprinzător decât cel din New Deal, ar putea angaja oameni care să restaureze mediul, să construiască industrii necesare, locuințe care au prețuri accesibile, și sisteme de transport în masă, să reconstruiască parcurile, orașele, și infrastructura care se prăbușește, și să ofere servicii pentru cei în vârstă și pentru infirmi. Oamenii ar putea munci producând bunuri și servicii în competiție cu piața privată.

WPA implicate în producția de bunuri, inclusiv în fabricarea de haine și saltele pentru situații de criză, pentru grupuri de chirurgie din spitale, și pentru conserve de carne, fructe și vegetale pentru cei săraci care nu au slujbe. Tipul de producție directă nu-pentru-profit pentru a îndeplini nevoile umane aduce venituri guvernului și din vânzările de bunuri și din taxele pe venit din slujbele nou create. Din această imagine dispare profitul privat pentru cei care trăiesc din munca altora – care explică ostilitatea lor feroce față de programele guvernamentale de producție directă.

Guvernul subvenționează interesele corporatiste pe cheltuiala publicului. Schimbările de politică enumerate mai sus ar inversa dramatic acest curs, ar face ca societatea să producă pentru nevoile umane și nu pentru lăcomia corporatistă, ne-ar îndepăra de imperiu și ne-ar apropia de republică.

Nu mai trebuie spus, aceste reforme sunt dificile, e ușor de vorbit. Ele rămân nefăcute și în mare neatinse, dar nu pentru că planificatorii de politici nu s-ar fi gândit niciodată la ele. Dimpotrivă, nu sunt aplicate pentru că cei care doresc reforma nu au puterea și cei care au puterea nu au dorința de reformă. În orice caz, au o ostilitate furioasă față de acele schimbări care democratizează economia și le blochează exproprierile de capital.

E nevoie de un efort mai mare de a organiza, educa, și agita la fiecare moment al luptei, fie la locul de muncă, fie în sistemul electoral, tribunale, presă, campusuri studențești, sau străzi. E nevoie și de o unitate mai mare și de o constriure a unei coaliții de forțe.

Războiul de clasă, un drum cu două sensuri

Măreția” acestei țări, așa cum e măsurată de capacitatea ei miliară de a distruge, este un standard sinistru în jurul căruia să se ralieze oamenii.

Oamenii din America (de nord) au nevoie de ceva mai bun de „fluturarea steagului” și de masacrararea cu ușurință a popoarelor mai slabe. Au nevoie de o transformare majoră a politicii publice, departe de imperiu și către democrație. Multe imperii încep să decadă când sunt în culmea puterii lor militare. Statul marțial își devorează resursele, care altfel ar putea fi folosite în sectorul civil productiv. Conducătorii din această țară prezidă asupra unui astfel de imperiu. Ei sunt capabili să impună puterea SUA în fiecare colț al planetei, deși sunt incapabili să rezolve probleme de bază de acasă de la ei.

Cei dintre noi care arătăm baza de clasă a imperialismului suntem acuzați că predicăm „război de clasă”. Dar războiul de clasă, de sus în jos, e dus de elite împotriva claselor de mijloc și claselor de jos și este ceea ce deja se întâmplă în fiecare zi. Doar când mulți încep să răspundă și să lupte împotriva celor puțini, atunci războiul de clasă este condamnat de către elitele politice și din media.

Asta se vede în cazul Haiti, o țară cu opresiune de clasă brutală de generații, unde armata și bogații trăiesc pe spatele oamenilor sărăciți și care în mod regulat declanșează război împotriva lor. Totuși presa din SUA și liderii politici din SUA au început să folosească termenul „război de clasă” numai când oamenii l-au ales pe Jean-Bertrand Aristide ca președinte, un reformator populist care a atacat crimele și privilegiile celor bogați. La fel și în alte țări și în SUA: în momentul în care oamenii obișnuiți încep să răspundă atacurilor, chiar pașnic și democratic, în momentul în care democrația se atinge de interesele clasei de la putere, ale liderilor din clasa conducătoare și ale propagandiștilor lor din presă, e denunțat imediat un „război de clasă”.

La începutul anilor 1990 în Statele Unite, când unii liberal democrați au început să vorbească despre taxarea bogaților, au fost acuzați de război de clasă. Dar când bogații au promovat interesele lor pe cheltuiala noastră în moduri mult prea numeroase pentru a le enumera aici, asta e numită „politică națională”.

În ultimul său mesaj privind starea națiunii, George Bush a spus că oamenii care atacă prerogativele bogaților sunt mânați de invidie și de gelozie. Suspectez că nu e invidie ceea ce cei mai mulți dintre noi simțim când vedem pe cineva care conduce un Rolls Royce trecând pe lângă altcineva care doarme pe stradă. Simțim furie. Nu vrem doar să trăim într-o societate unde milioane suferă acute lipsuri și insecuritate, astfel ca bogații și cei foarte bogați să-și mențină stilul lor de viață penibil.

Nu vrem să schimbăm locurile cu opulenții, vrem doar să scăpăm de ei, să-i scuturăm de pe spinarea noastră.

Vrem să oprim ruinarea societății noastre și a mediului de către conglomeratul bogaților, al celor care manipulează și finațează alegeri naționale, care adminsitrează politica națională și folosesc crima statului pentru a eviscera și trivializa guvernarea democratică de acasă și din străinătate. Dacă a ataca și a opri această putere de clasă înseamnă război de clasă, păi atunci să avem și mai mult.

Noi avem alt nume pentru această luptă, un nume împrumutat de la grecii antici. Când forțele populare se mobilizează împotriva puterii plutocrației, numim asta democrație. În cele din urmă, meritul oricărui sistem trebuie să fie măsurat de un standard democratic. O acțiune servește interesul public sau jefuirea comisă de privați? Servește nevoile celor mulți sau lăcomia celor puțini? Avem nevoie de reforme drastice, de măsuri revoluționare pentru o societate mai viabilă și mai echitabilă, una care e economic productivă, ecologic sustenabilă și justă social. Numai asta poate aduce sfârșitul imperiului și triumful democrației.

Economia globală” este doar un alt nume pentru imperialism, iar imperialismul este o formă transnațională pentru capitalism. Esența capitalismului este de a transforma natura în mărfuri, iar mărfurile în capital. Pământul viu și verde e transformat în cărămizi de aur moarte, în lucruri de lux pentru câțiva și mlaștini toxice pentru cei mulți.

Vilele strălucitoare se ridică deauspra unor ghetouri care se întind pe suprafețe vaste, unde o omenire disperată, demoralizată este ținută în subjugare prin droguri, televiziune și forțele armate.

Dar fiecare imperiu, triumfător în modul lipsit de inimă, își plantează singur semințele propriei sale distrugeri. Cu cât mai de succes e o clasă conducătore în devorarea bunăstării și resurselor acestui pământ şi altor teritorii, cu atât mai mult subminează baza de care depinde. Ca o bestie mitologică care se devorează pe sine, imperiul devorează republica, puterea ei de muncă şi mediul natural. Astfel, în această epocă, auto-distrugerea, auto-devastarea sunt de o asemenea magnitudine că atunci când colapsul va veni, ar putea să dărâme și să ducă la prăbușirea întreagii ecosferă, odată cu noi toți.

Istoria imperialismului e o istorie de atrocităţi care nu pot fi descrise, de masacre în masă, de orori, de minciuni şi păcăleli, de trădări, de opresiune, de cruzime dincolo de orice imaginație. E destul să te facă să renunţi la orice speranţă legată de specia umană, atât pentru victime cât şi pentru cei au comis ororile împotriva lor. Astăzi furnizorii de capitalism ridică ode și cântă declaraţii victorioase despre o Nouă Ordine Mondială. Unii dintre ideologii lor fideli îndeplinesc funcţia de pontificat privind „sfârşitul istoriei” şi ajung la concluzia că lupta de secole între cei care au şi cei care nu au este înlocuită de globalizarea monocentrică, consensuală, economică. Cu toate acestea, ţăranii se ridică în răzmeriţe în Mexic, masele de oameni se mobilizează în Africa de Sud, muncitorii şi poparele de indigeni se organizează în zeci de ţări pentru a-şi proteja pământurile şi pentru a-şi îmbunătăţi vieţile.

Şeful rebeliunii Zapatiştilor din 1994 din Chiapas, Mexico, subcomandantul Marcos, a răspuns recent la zvonurile că era homosexual prin emiterea următoarei declaraţii:

Marcos e homosexual în San Francisco, negru în Africa de Sud, asiatic în Europa, un Chicano în San Ysidro, un anarhist în Spania, un palestinian în Israel, un indian maiaş pe străzile din San Cristobal, un membru al unei bande în Neza [un oraş fantomă/ghetou imens din Mexico City], un rocker la Universtitatea Naţională [unde muzica folk a stângiştilor predomină], un evreu în Germania, un avocat al poporului în ministerul de apărare, un comunist în era post-război rece, un artist fără galerie în orice oraş din Mexic, un pacifist în Bosnia, o soţie casnică într-o sâmbătă noapte din orice cartier din Mexico, un grevist în CTM [federaţia sindicală pro-guvern care se opune tuturor grevelor], un reporter care e publicat doar pe ultimile pagini, o femeie singură în metrou la ora 22, un ţăran fără pământ, un muncitor şomer… un student amărât, un disident în mijlocul economiştilor care susţin piaţa liberă, un scriitor care nu poate scrie cărţi şi care nu e citit, şi, desigur, un Zapatista din munţii şi văile din sud-estul Mexicului”.

Adică, Marcos e o fiinţă umană, orice fiinţă umană din această lume. Marcos înseamnă toţi cei exploataţi, marginalizaţi şi oprimaţi, care rezistă şi spune „Ajunge!”

Pe lângă toate ororile şi cruzimile, istoria imperialismului e istoria rezistenţei şi a rebeliunii împotriva imperialismului, veninid uneori în cele mai neaşteptate momente şi din cele mai surprinzătore locuri. Rezistenţa faţă de imperiul care se auto-devorează nu e o himeră ci o necesitate urgentă. Cea mai bună speranţă pe care o avem în vremurile care ne aşteaptă, cum am avut-o şi în trecut, când situaţia părea lipsită de orice speranţă, e că un nou strigăt va fi auzit pe pământ şi cei care se cred stăpânii noştri vor fi zguduiţi în turnurile lor înalte.

Nu doar trebuie să iubim dreptatea socială mai mult decât câştigul personal, dar trebuie să ne şi dăm seama că cel mai mare câştig personal vine în timpul luptei pentru dreptate socială. Şi suntem cel mai aproape de umanitatea noastră individuală doar atunci când stăm aproape de toţi oamenii.

http://www.michaelparenti.org.

Michael Parenti

1995

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s